miercuri, 25 ianuarie 2012

Caneloni ricota spinaci

Caneloni cu urda si spanac


Ingrediente:
  • caneloni 1 cutie a 250g ( cam 22 de tuburi)
  • 500g ricota ( urda dulce de vaca)
  • 250g (1 punga) spanac congelat ( prefer sa fie 1 Kg. de spanac verde proaspat, dar iarna... nu-i ca vara, primavara)
  • 3 cutii rosii intregi, decojite, in suc ( cutii de 400g)
  • 300 ml lapte dulce
  • 200 ml smantana dulce pentru gatit (35% grasime)
  • 50g unt (80% grasime)
  • 40g faina alba (2 linguri cu varf) 
  • 200g Grana Padana sau Parmigiano Regiano sau chiar Pecorino Romano
  • 30ml ulei de masline ev ( cam 3 linguri)
  • 1 nucsoara pentru ras
  • 10g piper alb proaspat macinat
  • 1 lingurita cu oregano maruntit (cca. 3 g)
  • 25 g sare marina ( 1 lingura )

Am inceput cu sosul Bechamel. Intr-o craticioara numai buna pentru sos, am pus la incalzit cateva picaturi de ulei, peste care am adaugat untul la topit pe foc mic. Imediat ce am topit untul adaug in ploaie faina 2 linguri amestecand energic pentru a evita formarea de cocoloase, las amestecul frecat energic sa stea la foc mediu cam 2 minute, faina se caleste fara a se arde.

Adaug dupa asta smantana, omogenizez iar, apoi vin in forta cu laptele pe care-l incorporez amestecand frenetic ( torn putin omogenizez apoi, si tot asa pine se termina laptele). Toata chestia asta dupa cam 5 minute de fiert la foc mediu, devine subit o crema albicioasa cu consistenta unei sarlote. Ca sa fiu sigur ca e fiarta, sterg cu degetul, pe dosul lingurii, si daca sosul nu revine pe urma stearsa de deget atunci sosul meu este fiert. Sting focul. Adaug acum cam 50g din branza Parmigiano ras, apoi si piperul alb si nucsoara fin maruntita pe razatoarea cu dinti marunti, si un praf de sare. Amestec totul pina la omogenitate. Gustul predominant ar trebui sa fie de lapte cu puternic iz de nucsoara, cam ca o sharlota de nucsoara si lapte.

Continuam cu sosul de rosii, turnand peste tigaia incinsa cu 2 linguri de ulei continutul celor 3 conserve. La urma cat se calesc rosiile, adaug un praf de sare, si lingurita de oregano. In 3 minute ar cam trebui sa fie gata numai cat se marunteste pulpa rosiilor, fara sa scad sosul.

Mai departe intr-un castron amestec spanacul decongelat cu urda si un praf de sare.
Aproape de final tapetez cu jumatate din sosul de rosii fundul unei tavi mari, adaug tuburile de paste umplute cu urda, acopar caneloni cu sosul de rosii ramas si la final pun sosul Bechamel. Deasupra presar restul da branza razuita.


Pusa la cuptor la 190 grade Celsius a copt cam 40 minute.


si in farfurii am intrat asa, ca' nu mai era chip de asteptat!

Sunt 6 portii aici, cam 4 tuburi de fiecare (erau 22 de tuburi in pachetul din fotografie).

   Cat despre calorii avem 3,5x250g pastele+2,7x500 urda+0,5x250 spanacul+0,48x1200 rosiile+0,5x300 laptele+4x200 smantana+8x50 untul+3,2x200 padana+8x30 uleiul=
5156 Kcal cam 860 Kcal. de portie. Atentie mai apare si vinul cam 125ml x 0,5=62,5 Kcal deci un pranz decent sub 1000 Kcalorii. Pentru barbati cu siguranta va fi o "litra" buna de vin ajungand la 990 Kcalorii.

   Pretul: 4,3 lei paste+9 urda+6,5 spanacul congelat+6lei rosiile la promotie+1,3 lapte+4,5 smantana+2,2 untul+20 padana+1 leu la ulei si 1,5 lei condimente = 56 Lei, vine o portie la 9,4 lei. Si cand te gandesti ca la nici un restaurant din urbea mea nu am reusit sa inghit o portie de paste gatite decent, la pret de 17 pina la 20 lei ?! Probabil in conceptia romaneasca pastele se fierb ca tainul pentru godaci : pana la macerare... sau asa.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu